Executivul a adoptat Ordonanţa de urgenţă pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, precum şi Hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei, a declarat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de astăzi. 

„Guvernul va sprijini înfiinţarea a cel puţin 1100 de firme de către tineri întreprinzători”, a anunţat primul-ministru Emil Boc, precizând că sprijinirea mediului de afaceri şi a întreprinzătorilor reprezintă o prioritate pentru Executiv.

Şeful Executivului a declarat că Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM acordă alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50% din valoarea proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 10.000 euro. Se acordă garanţii de stat până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar nu mai mult de 80.000 euro, prin intermediul Fondului de Garantare.

„Nu înseamnă că întreprinzătorul va primi bani cash cu care poate face ce vrea. Banii vor fi alocaţi într-un cont din care pot fi plătite cheltuieli eligibile, pe bază de factură”, a menţionat premierul.

O altă facilitate de sprijinire a tânărului întreprinzător adoptată prin actul normativ de astăzi este cea potrivit căreia cheltuielile de asigurări sociale datorate de angajatori sunt scutite pentru veniturile a cel mult 4 salariaţi – dar nu mai mult de echivalentul salariului mediu brut pe economie din anul anterior pentru fiecare salariat.

Facilităţile se aplică pentru tinerii debutanţi în afaceri, de până la 35 de ani, care nu au mai deţinut calitatea de acţionar sau asociat în vreo firmă şi au un plan bun de afaceri cu care să obţină un punctaj cât mai mare la aplicaţia online.

„Microîntreprinderea poate fi înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzători debutanţi asociaţi. Microîntreprinderea trebuie să aibă în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activităţi CAEN, cu excepţia următoarelor activităţi: intermedieri financiare şi asigurări; tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, plante şi substanţe aflate sub control naţional, precum şi activităţile excluse de normele europene cu privire la ajutorul de stat”, a mai declarat premierul Emil Boc.

De asemenea, tânărul întreprinzător trebuie să angajeze cel puţin 2 salariaţi la momentul obţinerii facilităţilor de finanţare si să reinvestească cel puţin 50% din profitul realizat în anul precedent, a mai afirmat primul-ministru.

Premierul a anunţat că facilităţile nu se mai acordă din momentul în care cifra de afaceri pentru anul în curs depăşeşte echivalentul în lei a 500.000 euro.

Biroul de presă{jcomments on}

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.