In conformitate cu art. 125 din H.G. nr. 611/2008 – pentru aprobarea Normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, cu modiflcarile si completarile ulterioare, Primaria comunei Contesti, judetul Dambovita, organizeaza concurs pentru ocuparea postului consilier I debutant in cadrul Compartimentului Stare civila.

Conditii de participare:

– conditiile prevazute de art.54 din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul functionarilor publici, republicata cu modiflcarile si completarile ulterioare;

– Studii universitare de licenta absolvite cu diploma in stiinte juridice sau studii juridice superiore de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalent.

Citește mai mult

Trei din cele nouă sate componente ale comunei Conţeşti vor fi racordate la reţeaua de apă potabilă, după ce vineri, 9 mai, a fost dată în folosinţă staţia de pompare. Investiţia a fost începută în urmă cu 3 ani, însă primele demersuri au fost efectuate în 2004! Primarul Marian Alexandru a ţinut să precizeze că “naşul” acestui proiect a fost senatorul Valentin Calcan, omul care a luat documentaţia întocmită de către administraţia locală şi a bătut la uşile potrivite pentru ca, iată, un vis să devină realitate. A mai spus edilul că lucrările s-ar fi prelungit pe mai mulţi ani dacă nu s-ar fi implicat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Citește mai mult

 

La 1 martie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a demarat campania de primire a cererilor de subvenţie pe suprafaţă aferente anului 2013. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, până pe 15 mai 2013, o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse începând cu data de 15 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie 2013, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.

Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

Citește mai mult

 

Ministerul Finanţelor a pus la punct normele metodologice de plată a impozitelor pe veniturile din agricultură, stabilind plafoanele minime de scutire, după cum urmează:

– până la două hectare cultivate cu plante oleaginoase, hamei, cartofi şi sfeclă de zahăr

– până la 1,5 hectare de pomi şi legume pentru boabe, respectiv: mazăre, fasole, bob, linte, năut și lupin

– până la un hectar cultivat cu tutun

– până la 0,5 hectare cultivate cu legume în câmp sau cu viță de vie aflată pe rod

– până la 0,2 hectare cu legume cultivate în sere și solarii şi până la 0,3 hectare cultivate cu flori și plante ornamentale

Stabilirea venitului anual în sectorul vegetal se face pe baza unor norme de venit publicate de Ministerul Finanțelor Publice astfel:

Citește mai mult

Echipa emisiunii Gospodarii de la MDITV a poposit săptămâna aceasta în comuna Conțești. Pentru început, a poposit într-o fermă zootehnică model în județul Dâmbovița, pentru ca apoi să descopere tehnologia de producere a ciupercilor, fiindcă la Conțești funcționează cea mai mare ciupercărie din zona de sud a României.

ZOOTEHNIE DUPĂ MODEL EUROPEAN LA CONȚEȘTI

Ion Patentașu este inginer constructor, dar asta nu l-a împiedicat să pună bazele unei afaceri în domeniul agricol. A construit la Conțești, cu fonduri europene nerambursabile și, evident, punând la bătaie și propriile resurse financiare, o fermă zootehnică după model occidental. În ferma zootehnică de la Conțești sunt crescute vaci românești, franțuzești și austriece. Ion Patentașu ne-a mărturisit că, oricât de performantă este o rasă de vaci, dacă fermierul nu știe să le asigure condiții optime de hrană și îngrijire, producția scade considerabil.

Citește mai mult

Pe 3 martie este programat a se disputa saisprezicimile de finala ale Cupei Romaniei – faza judeteana. Pentru aceasta faza au ramas in cursa doua echipe din Promotie (Manesti si Branistea) si 13 din Onoare, carora li se adauga cele 17 din Liga a IV-a.

Partidele se vor juca intr-o singura mansa, pe terenul echipelor din esaloanele inferioare sau mai slab clasate, dupa urmatorul program:

Citește mai mult

Echipa pregatita de Daniel Ionita si finantata de primarul comunei Contesti, Marian Alexandru, se va reuni la baza proprie pe 22 ianuarie. Antrenamentele se vor desfasura la Contesti si Calugareni, iar pe 18 februarie, FC Contesti va pleca intr-un cantonament la Pestera pentru sapte zile. Ionita va incerca sa intareasca lotul cu jucatori de la ligile a II-a si a III-a pentru a putea spera la primul loc.

Citește mai mult

În ultima perioadă, a crescut numărul incendiilor produse la gospodăriile populaţiei, cauzate în principal de sistemele de încălzire (sobe cu/fără acumulare de căldură, coşuri pentru evacuarea fumului) şi instalaţiile electrice exploatate necorespunzător.

Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, care se pot sfârşi tragic (cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante), Serviciul Prevenirea Incendiilor din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa vă reaminteşte câteva măsuri preventive ce trebuie respectate pentru siguranţa dumneavoastră:

Citește mai mult

Executivul a adoptat Ordonanţa de urgenţă pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, precum şi Hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei, a declarat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de astăzi. 

„Guvernul va sprijini înfiinţarea a cel puţin 1100 de firme de către tineri întreprinzători”, a anunţat primul-ministru Emil Boc, precizând că sprijinirea mediului de afaceri şi a întreprinzătorilor reprezintă o prioritate pentru Executiv.

Şeful Executivului a declarat că Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM acordă alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50% din valoarea proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 10.000 euro. Se acordă garanţii de stat până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar nu mai mult de 80.000 euro, prin intermediul Fondului de Garantare.

Citește mai mult